Stiluri de conducere

Utilizăm zilnic termenii de conducere, leadership și management ca sinonime. Atunci când vorbim despre organizarea afacerii, este necesar să se delimiteze acești termeni pentru gestionarea eficientă și/sau recrutarea şi selecția de calitate a resurselor umane.

La sfârșitul anilor '30 ai secolului XX, când s-a început studierea științifică a conducerii, cercetările au fost, în primul rând, direcţionate spre aspectele funcționale ale conducerii afacerii. În momentul respectiv, obiectivul era gestionarea eficientă a capitalului și a resurselor materiale, iar conducerea a fost interpretată ca o activitate statică și stereotipă. Astfel, conform abordării funcționale, managementul a reprezentat relația dintre subordonați și superiori în realizarea planului de afaceri al companiei, iar managerul a fost doar un „mijloc” pentru atingerea obiectivului.

Cu noua abordare comportamentală, accentul se transpune pe comportamentul oamenilor în mediul de muncă. Conducerea se priveşte ca pe o formă de gestionare a comportamentului oamenilor, care se consideră a fi cea mai importantă resursă pentru obținerea avantajului competitiv al unei companii. Prin urmare, conducerea reprezintă procesul în timpul căruia o persoană influențează asupra celorlalţi membri ai grupului pentru atingerea obiectivelor organizației, iar managerul devine şi lider – persoana care creează misiunea organizației și strategia pentru implementarea acesteia. Astfel de conducere, în această nouă formă, presupune respect, credință și muncă în echipă.

Conducerea, ca parte a procesului de management, include câteva activități care sunt cruciale pentru realizarea strategiei organizației:

• interpretare – se referă la capacitatea managerului de a interpreta corect realitatea. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca managerul să dispună de informații relevante și să se privească în mod real pe el însuşi şi pe celelalte persoane;
• modelare – crearea unei viziuni și strategii, capacitatea de adaptare a planurilor și acțiunilor la schimbările din mediu;
• mobilizare – direcționarea membrilor organizației către obiectiv. A dobândi încrederea angajaților înseamnă motivarea, manifestarea încrederii, încurajarea ideilor, implicarea în luarea deciziilor și delegarea responsabilităților;
• inspirație – crearea unei atmosfere de dorit în organizație și menținerea relațiilor interpersonale bune. Managerul atinge acest lucru prin încurajarea dezvoltării asociaţilor, sprijinirea noilor idei și prin faptul că oferă inspiraţie pentru alţii de a deveni lideri propriu-ziși.

Stilul de conducere se poate defini precum modul în care se stabilește relația dintre manager și membrii organizației, adică modul în care managerul direcționează comportamentul subordonaților și mijloacelor pe care le utilizează. Există diferite teorii ale stilurilor de conducere, iar aici prezentăm teoria clasică a stilurilor de conducere, conform studiului Hawthorne și Iowa.

Stilul AUTOCRATIC de conducere – managerul ia decizii singur, folosește constrângerea precum mijloc de modelare a comportamentului și atinge influenţa utilizând autoritatea formală. Capacităţile de adaptare sunt limitate, ceea ce face ca acest stil să fie extrem de inflexibil. Se aplică în companiile mici, în care fondatorul este în același timp proprietarul, care creează strategia, structura și modelele de comportament. Poate fi eficient și în organizații mai mari în situații de criză.

Stilul DEMOCRATIC de conducere – luarea deciziilor este participativă și descentralizată. Acest lucru înseamnă că există încredere în subordonați și că aceștia sunt în mare măsură implicați în rezolvarea problemelor, crearea unor soluții noi și luarea deciziilor. De asemenea, directorul/managerul general renunță la putere în favoarea managerilor inferiori și a specialiștilor pentru anumite probleme. Acest stil de conducere asigură flexibilitatea sistemului și este caracteristic pentru întreprinderi mari și mijlocii.

Stilul LIBERAL de conducere (laissez faire) – implicare deplină, încredere și libertate completă în luarea deciziilor tuturor angajaților. Se aplică în întreprinderi mici și mari, care sunt structurate pe echipe, iar membrii echipei sunt oameni cu pregătire superioară și cunoștințe în domeniu. Aici, liderul este doar primul dintre egali.